Marin Preda

Marin Preda (1922-1980) a fost un academician, nuvelist, romancier, scriitor, director de editură român, comunist deputat în Marea Adunare Națională.

În aprilie 1942 debutează cu schița Părlitu' în ziarul Timpul (nr. 1771 și 1772 din 15 și 16 aprilie), la pagina literară „Popasuri”, girată de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani îi dă încredere în scrisul său, publicând în continuare schițele și povestirile: Strigoaica, Salcâmul, Calul, Noaptea, La câmp.

În septembrie părăsește postul de corector la Timpul. Pentru scurt timp este angajat funcționar la Institutul de statistică. La recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea îl angajează secretar de redacție la „Evenimentul zilei”.

În 1943, martie, îi apare Colina în ziarul „Vremea războiului”. În aprilie „Evenimentul zilei” publică schița Rotila. Ia parte la câteva ședințe ale cenaclului Sburătorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela Calul produce asupra celor prezenți o vie impresie, stârnind încântarea lui Dinu Nicodin, care intră în posesia manuscrisului contra unei mari sume de bani. Nuvela va fi inclusă în volumul său de debut din 1948, "Întâlnirea din pământuri". În nuvela care dă numele volumului, criticii recunosc imediat pe tatăl autorului, care va apărea cu nume schimbat în Moromeții. Ea este construită pornind de la tehnica „muștei pe perete“ (o narațiune perfect obiectivată, behavioristă, folosită în epocă de Albert Camus, William Faulkner sau mai târziu de Truman Capote). Un precursor al lui Marin Preda din literatura română fusese Anton Holban în nuvela "Chinuri".

Între 1943-1945 este luat în armată, experiență descrisă în operele de mai târziu, în romanele "Viața ca o pradă" și" Delirul". În 1945 devine corector la ziarul „România liberă”. Apoi din 1952 devine redactor la revista „Viața românească”. În 1956 primește Premiul de Stat pentru romanul "Moromeții". Un an mai târziu, în 1957, scriitorul efectuează o excursie în Vietnam. La întoarcere, se oprește la Beijing. În 1954 se căsătorește cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste trimise poetei au fost publicate postum. Au divorțat în 1959. S-a recăsătorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat în Franța la începutul anilor 70. Cu cea de-a treia soție, Elena, a avut doi fii: Nicolae și Alexandru.

În 1960-1961, citește marii romancieri ai lumii. Este fascinat de William Faulkner, cu care proza lui are evidente afinități. În 1965 traduce împreună cu soția Eta romanul "Ciuma" de Albert Camus. În 1968 este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, iar în 1970 devine director al editurii Cartea Românească, pe care o va conduce până la moartea sa fulgerătoare din 1980. În 1970 traduce în colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: "Demonii". Romanul său, "Marele singuratic", primește premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971.

În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Române.

Apare ediția a doua a romanului "Marele singuratic"în 1976, iar în 1977 publică" Viața ca o pradă", un roman autobiografic amplu care are drept temă principală cristalizarea conștiinței unui artist.

În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: "Cel mai iubit dintre pământeni". O lună mai târziu este ales deputat în Marea Adunare Națională (parlamentul). Între 1975 și 1980 locuiește în București pe strada (pictor) Alexandru Romano nr.21.

Pe 16 mai 1980 moare la vila de creație a scriitorilor de la Palatul Mogoșoaia.

Fratele scriitorului, Saie, crede că a fost asasinat de Securitate, dar probele din dosarul CNSAS ar fi dispărut.

Familia sa este convinsă că moartea sa fulgerătoare are o legătură cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pământeni și a survenit în condiții oculte.. Potrivit raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condițiile unei come etilice”. Marin Preda este înmormântat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu.

În ultimii cinci ani de viață a fost mentor și prieten literar al lui Cezar Ivănescu.