Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie
1880, Pașcani - d. 19 octombrie 1961, București) a fost un scriitor,
povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român. Este
considerat unul dintre cei mai importanți prozatori români din prima jumătate a
secolului XX. Opera sa se poate grupa în cîteva faze care corespund unor
direcții sau curente literare dominante într-o anumită epocă: o primă etapă
sămănătoristă, cea de început, a primelor încercări, nuvele și povestiri, o a
doua mitico-simbolică, din perioada interbelică (reflectată în romane precum Creanga
de aur sau Divanul persian, precum și o ultimă fază care corespunde
realismului socialist, în acord cu perioada socialist-comunistă la care
Sadoveanu va adera ideologic.
Părinții lui Mihail Sadoveanu au
fost avocatul Alexandru Sadoveanu din Oltenia și Profira Ursache, fată de răzeși.
Urmează gimnaziul "Alecu Alecsandru Donici" la Fălticeni.
În timp ce studia la gimnaziu, în 1897, intenționează să alcătuiască, împreună
cu un coleg, o monografie asupra lui Ștefan cel Mare, renunțînd, însă, din
lipsă de izvoare istorice. Urmează apoi cursurile Liceului Național din Iași,
iar la București studiază dreptul. Debutează în revista bucureșteană Dracu în
1897. În 1898 începe să colaboreze la foaia Viața nouă alături de Gala
Galaction, N.D. Cocea, Tudor Arghezi ș.a., semnînd cu numele său, dar și cu
pseudonimul M.S. Cobuz.
Se stabilește la București, în
1904, se căsătorește, și va avea unsprezece copii. În același an are loc
debutul editorial cu patru volume deodată - Povestiri, Dureri înăbușite,
Crîșma lui Moș Precu, Șoimii - în care Sadoveanu manifestă predilecție
deosebită pentru istorie. Nicolae Iorga va numi anul 1904 ”anul Sadoveanu”.
În 1910 este numit în funcția de
director al Teatrului Național din Iași. În acest an publică volumele Povestiri
de seară (la Editura Minerva), Genoveva de Brabant, broșura Cum
putem scăpa de nevoi și cum putem dobîndi pămînt ș.a. Colaborează la
revista Sămănătorul, dar se va simți mai apropiat spiritual de revista
care apărea la Iași, Viața Românească.
În anul 1919 editează, împreună
cu Tudor Arghezi, la Iași, revista Însemnări literare. În decembrie,
revista își anunță încetarea apariției: Viața românească își pornește
iar munca pentru cultură și folos. Noi, cei de la Însemnări literare,
reintrăm în curentul ei cu modestele noastre mijloace. În editura revistei
ieșene publică volumul de nuveleUmbre și broșura În amintirea lui
Creangă, iar la Editura Luceafărul, volumulPriveghiuri. Devine membru al
Academiei Române în 1921.
În anul 1926 reprezintă Societatea Scriitorilor Români, împreună cu Liviu Rebreanu, la Congresul de la Berlin.
În anul 1926 reprezintă Societatea Scriitorilor Români, împreună cu Liviu Rebreanu, la Congresul de la Berlin.
În 1928 publică povestirea Hanul
Ancuței, aparținînd perioadei de maturitate a scriitorului, fiind un volum de 9
povestiri, o îmbinație ideală a genului epic și liric.
În anul 1936 Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu, Mihai Codreanu și Grigore T. Popa scot, începînd cu luna ianuarie, revista lunară Însemnări ieșene. La moartea lui Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu va evoca cu cuvinte elogioase personalitatea criticului de la revista Viața românească.
În anul 1936 Mihail Sadoveanu, George Topîrceanu, Mihai Codreanu și Grigore T. Popa scot, începînd cu luna ianuarie, revista lunară Însemnări ieșene. La moartea lui Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu va evoca cu cuvinte elogioase personalitatea criticului de la revista Viața românească.
După anul 1947, scrisul său
virează spre ideologia noului regim comunist, publicînd opere afiliate
curentului sovietic al realismului socialist, celebre fiind romanul Mitrea
Cocor sau cartea de reportaje din URSS Lumina vine de la Răsărit. Ca
recompensă pentru această orientare, devine președinte al Prezidiului Marii
Adunări Naționale, funcția politică maximă ocupată de un scriitor român în
timpul regimului comunist și se bucură de toate privilegiile ce decurgeau din
aceasta.
În anul 1948 publică romanul
Păuna Mică, iar un an mai tîrziu în 1949, Mihail Sadoveanu este ales
președinte al Uniunii scriitorilor. Cîțiva ani mai tîrziu, în 1952 publică
romanul istoric Nicoară Potcoavă, capodoperă a genului. În 1954 publică
volumul Aventură în lunca Dunării.
În anul 1955, scriitorului i se
conferă titlul de Erou al Muncii Socialiste. Mihail Sadoveanu a primit Premiul
Lenin pentru Pace în 1961.
Mihail Sadoveanu se stinge din
viață la data de 19 octombrie 1961, fiind înmormântat alături de Eminescu și
Caragiale.
“Sadoveanu cultivă valorile
inteligenței, drept nu ale unei inteligente dialectice, ci ale uneia ”așezate”
[…]. Personajul lui cel mai caracteristic e dominat de înțelepciunea adîncă și
puțin sceptică a omului care confruntă orice situație de viață cu o enormă
experiență personală, istorică, ancestrală.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu